Home » D:News » A murit Paul Weitz, astronautul NASA care a pilotat prima navetă spaţială Challenger

A murit Paul Weitz, astronautul NASA care a pilotat prima navetă spaţială Challenger

Publicat: 25.10.2017
Paul Weitz, astronaut NASA care a fost comandant al primului zbor în spaţiu al navei Challenger, a murit la vârsta de 85 de ani.

Astronautul pensionat a pilotat Skylab la începutul anului 1970 şi a decedat în casa sa din Flagstaff, Arizona. Conform Independent, până în prezent nu a fost publicată şi cauza morţii. 

Weitz a zburat în spaţiu de două ori pe parcursul carierei sale, fiind unul dintre cei 19 astronauţi aleşi de NASA în aprilie 1966. El a fost pilot al echipajului Skylab 2, prima misiune cu echipaj din cadrul Skylab, care s-a lansat pe 25 mai 1973 şi a durat 28 de zile. În 1983, Weitz a pilotat primul zbor al navetei Challenger. După  aproape trei ani, nava Challenger a fost distrusă, iar şapte membri au fost ucişi în timpul lansării. 

Weitz s-a născut în Pensylvannia şi a primit titlul de inginer în aeronautică în cadrul Universităţii de stat din Pensylvannia în 1954. Apoi s-a alăturat marinei americane, de unde a fost selectat şi antrenat de către aviaţia navală. Acesta a făcut parte din mai multe misiuni, inclusiv cele din Vietnam, înainte de a se alătura agenţiei NASA. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer

Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?

Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul

Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian

Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina

Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive

Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025

Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii

Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon

Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu

Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare

ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani

O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ

Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert

Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu

Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții

Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?